Povești Prosport

Poveștile din spatele scenei au savoarea lor mereu. Cele din spatele ziarelor pot fi la fel de amuzante. Pentru noi, cel puțin, sigur…

Meseria de jurnalist e antrenantă și se face cu zâmbetul pe buze. Atunci ies cel mai bine și subiectele. Glumele, farsele și întâmplările hazlii sunt la ordinea zilei.

Rememorând anii petrecuți în redacția ProSport, nu ai cum să nu te oprești asupra unor astfel de momente. Întâmplări din ședințe, amintiri din team-building-uri, conflicte cu președinții, întâlniri cu jucătorii, nostalgia deplasărilor cu trenul prin țară. Șapte zile din șapte, 24 de ore din 24. Și foarte multe nopți de ediție.

Nico și hamburgerii

Câteva dintre întâmplările ProSportului modern. Prima ediție a „Inelelor de campion” pe stadionul neterminat pe atunci al CFR-ului, unde se urmărea cu sufletul la gură soarta titlului. Emoția spectatorilor la meciul cu „U” Cluj și descătușarea de la final. La scurt timp, pe un podium improvizat, în mijlocul jucătorilor împărțind „Inele de campion”. O întreagă nebunie, valuri de șampanie pe cămașa de protocol și pupături cât pentru o întreagă viață, unele periculos de apropiate. Imaginea care rămâne întipărită, undeva după un panou cu ProSport, veteranul CFR-ului Anca plângând în genunchi și privindu-și inelul: „E cea mai frumoasă zi din viața mea”.

Derulând înapoi filmul evenimentelor, e greu să uităm și prima zi în actualul sediu din Casa Presei. Inevitabila ediție, anunțată când deja toată lumea plecase spre casă și consternarea în fața unei uși închise de portarul neobișnuit cu astfel de obiceiuri: „Dar ce s-a întâmplat? Ați uitat ceva?”. „Nu, prietene… Așa o să fie mereu de-acum încolo. Noaptea nu o să mai stai singur. A venit ProSportul!”.

Și tot așa. Poveștile pozelor din 2006, când Steaua și Rapid speriau Europa. Daniel Niculae forțat să mănânce hamburgeri, Rădoi făcând poze la Arcul de Triumf și multe altele. Trecut plin de întâmplări hazlii și speranțe pentru următorii ani în care redacția ProSport să trăiască la fel de intens pentru a relata cu ritm ceea ce se întâmplă în sport.

Dosarul lui Pițurcă

Daniel Nanu
[email protected]

ProSport a apărut pe 2 iulie 1997. Telefonia mobilă abia răsărise. Adrian Sârbu, proprietarul ziarului, era acționar la una dintre cele două firme de atunci, așa că ni s-au dat „celulare” încă dinainte ca serviciul să fie operațional.

Ineditul era atât de mare, încât aveai senzația că poți vorbi la mobil și cu Dumnezeu! Printre ziarele alb-negru tipărite pe plumb, ProSport – pe off-set și color…

La începutul lui 1998, ziarul a dezvăluit un amănunt din tinerețea lui Victor Pițurcă. Un amănunt trecut în tăcere, anume că viitorul selecționer fusese arestat pentru barbut în 1981, la Târgu-Jiu. A fost o acțiune comună ProSport – Evenimentul zilei. Am fost pe meleagurile lui Brâncuși alături de Florin Gongu și Laurențiu Ciornei, de la Bulina roșie. Ne trebuia în primul rând dosarul procesului.
Ceaușescu se prăbușise de vreo opt ani, dar duhul lui nea Nicu plutea pe culoarele Tribunalului Gorj. Cei de acolo refuzau vehement accesul la un document public. Ce-i drept, picasem cam rău. Într-una din săli se sărbătorea ziua unui judecător de vază. A fost nevoie de intervenția lui Cornel Nistorescu la Valeriu Stoica, ministrul de atunci al Justiției. Printre aburi de fripturi și susur de acordeon, ni s-a dat dosarul. 

Ulterior, aveam să aflăm de la apărătorii lui Piți că dosarul ne fusese pus la dispoziție ba de George Copos, ba de Mircea Lucescu, pe atunci contracandidatul lui Pițurcă la postul de selecționer…

CUM M-A BĂ‚TUT BĂ‚SE

Florin CARAMAVROV
[email protected]

Printre numeroasele personalități care au trecut pragul redacției ProSport s-a numărat și președintele Traian Băsescu.

Se întâmpla în 2007, când ziarul era în proprietatea trustului Ringier, iar Băse făcuse o vizită, pentru un interviu, la Evenimentul zilei. Aproape de intrarea în redacție, se afla un joc de fusbal (fotbal de masă), iar redactorul-șef de atunci, Dorin Chioțea, a lansat invitația ca președintele să facă un meci cu unul dintre ziariștii ProSport. Cum nu se înghesuia nimeni, m-am așezat lângă masă și am început să joc cu Băse, convins că am să-l bat, pentru că îl consideram un novice. Eram cât de cât antrenat, dar l-am văzut pe omul din fața mea că nu prea ar vrea să piardă. Se uita spre mine, cu privirea lui strâmbă, dar era și foarte atent la joc. Râsul său strident și unul dintre SPP-iștii care îmi stăteau în coastă (am avut impresia că mă ținea de mână!) m-au făcut să îmi pierd concentrarea. Băse a profitat de moment și a înscris, iar eu am ratat șansa istorică de a-l bate pe președinte la fusbal.